PREDICĂ LA DUMINICA MIRONOSIŢELOR

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţi credincioşi,

După ce ne-am încredinţat împreună cu Toma că Hristos a înviat în duminica precedentă, Biserica noastră a aşezat în calendar ca praznic Duminica femeilor mironosiţe, a femeilor care au fost martore la învierea Domnului prin prezenţa îngerului care le-a liniştit spunându-le că Hristos a înviat. Cuvântul „mironosiţă” înseamnă purtătoare de mir, dar în zilele noastre sensul lui original s-a pierdut devenind mai mult un cuvânt de apostrofare a celor care duc o viaţă bigotă, la fel cum avem şi cuvântul fariseu care la început reprezenta o categorie socială, iar acum o tipologie umană.

În cazul fariseilor, înţelesul cuvântului este pe deplin îndreptăţit pentru că ei înşişi şi-au atras în istorie acest blam prin ceea ce au făcut în rândurile poporului evreu, dar în cazul mironosiţelor, se face o mare nedreptate, pentru că ele au fost singurele care au avut curajul să meargă la mormântul lui Hristos pentru a-i unge trupul după rânduiala îmbălsămării morţilor la evrei. Mirurile pe care ele le duceau pentru îmbălsămare constau într-un amestec de diferite aromate care aveau rolul de a conserva trupul în aşa fel încât în procesul de putrezire să nu fie emanate mirosuri urâte, care i-ar fi îndepărtat pe cei care veneau la mormintele celor dragi. Trebuie să menţionăm faptul că evreii nu-şi îngropau morţii în pământ ci obişnuiau să sape morminte în piatră, iar la gura mormântului aşezau o piatră mare.

Evanghelia de astăzi începe cu momentul cedării trupului lui Iisus lui Iosif de către Pilat, care s-a arătat foarte mirat că Acesta murise şi după ce s-a încredinţat prin mărturia sutaşului de moartea lui Hristos, l-a dat pe El pentru a fi îngropat. Textul scripturistic ne spune mai departe că femeile priveau de departe unde L-au pus pe Hristos ca să ştie şi să vină la timpul potrivit pentru îmbălsămarea Lui.

De ce nu L-au îmbălsămat la coborârea de pe cruce? Deoarece în sâmbăta aceea era Paştile la evrei şi orice activitate înceta la ei de vineri seara, astfel că îmbălsămarea era cu neputinţă. Trebuia să treacă ziua sâmbetei pentru ca ele să meargă la mormânt şi să execute procedurile obişnuite.

Trecând ziua sâmbetei, ele au mers la mormânt şi se gândeau ca nişte femei neputincioase la piatra care era aşezată la gura mormântului şi la greutatea ei. Dar ajungând la mormânt, au văut că piatra fusese răsturnată, iar un înger şedea pe această piatră. Acesta le-a zis să nu se teamă pentru că Hristos cel răstignit nu este aici, ci a înviat! Apoi le-a trimis la apostoli specificând că mesajul lui îl priveşte şi pe Petru, cel care se lepădase de Hristos de 3 ori, spunându-le să meargă în Galileeia şi acolo îl vor vedea. Mironosiţele care au primit acest mesaj erau Maria, mama lui Hristos, Salomeea, Maria Magdalena, Ioana, şi altele. Acestea au fost mesagerele mesajului îngerului către apostolii cei fricoşi care se ascundeau de frica iudeilor.

Dreptmăritori creştini,

Femeile mironosiţe au arătat prin gestul lor tărie de caracter, fiind femei evlavioase într-un mod cât se poate de real şi nu fals cu se înţelege astăzi prin distrugerea sensului cuvântului „mironosiţă”. Ele au văzut mormântul gol al lui Hristos, au fost primele martore ale învierii Lui şi totodată primele vestitoare ale evenimentului în sine.

În zilele de astăzi se vorbeşte tot mai mult de statutul femeii în societate şi în creştinism. Religia noastră creştină promovează ideea egalităţii dintre sexe. În vechime, în civilizaţia Orientului, femeia era considerată sclavă sau o persoană de mâna a doua datorită mentalităţii din acele timpuri. Hristos însă prin învăţătura Sa, S-a arătat ca ocrotitor al femeii şi din această cauză multe femei care greşiseră în viaţa lor şi pe care El le scăpase de la moarte prin lapidare (exemplul femeii păcătoase) sau pur şi simplu le-a creat o atenţie sporită prin discuţii nepermise de lege evreiască (exemplul samarinencii), îl urmau pentru că Hristos ştia ce familia stă celula de bază a societăţii umane. Fără familie societatea nu poate evolua, iar o familie este formată dintr-un bărbat şi o femeie.

Sfântul Ap. Pavel spune că „femeia se va mântui prin naştere de prunci, dacă va vieţui cu smerenie, în credinţă şi în iubire”, arătând astfel că scopul primordial al femeii este de a da naştere pruncilor. Pruncii sunt cei pe care Hristos i-a chemat la sine punându-le ucenicilor să-i lase că dacă nu vom fi ca ei la suflet nu vom moşteni împărăţia cerurilor. Legătura dintre bărbat şi femeie este atât de strânsă încât Sf. Ap. Pavel spune în epistola către Galateni că „nu mai există nici iudeu nici elin, nici parte bărbătească sau femeiască, ci toţi sunt una în Hristos”, întărind mai departe în epistola către Efeseni că legătura dintre cei doi în cadrul familiei trebuie să fie aşa cum este legătura dintre Hristos şi Biserica Sa. Hristos este mereu prezent în Biserica Sa prin Sfânta Euharistie, prin jertfa pe care noi preoţii o săvârşim la Sfântul Altar alături de rugăciunile credincioşilor. Ap. Pavel spune că bărbatul trebuie să-şi iubească femeia ca pe trupul său şi aşa cu are grijă de trupul său aşa să aibe grijă şi de femeia sa. Ei devin una prin Taina Cununiei şi Hristos avertizează „ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”.

Din păcate pentru societatea de astăzi, din cauza lipsurilor materiale spunem noi, familiile se întemeiază din ce în ce mai greu şi nu durează până la vârste înaintate. Mulţi ajung după câţiva ani de căsătorie să divorţeze din cauza unor neînţelegeri sau mai grav multe femei refuză să mai dea naştere copiilor pe motiv că uneori cariera e pe primul loc, în general partea materială, şi atunci se abţin sau ajung să facă avorturi pentru a-şi proteja viitorul, spune ele. Viitorul nostru este dat de cei ce se nasc din noi. Dacă noi refuzăm să avem copii, atunci putem să afirmăm că nu avem un viitor ca neam. În perioada Vechiului Testament, femeia care nu avea copii era considerată blestemată şi darul ei nu era primit la templu. Bineînţeles că acest lucru se referă la cei care trăiesc cununaţi şi nicidecum la cei ce intră în rândurile monahismului. Aceştia au depus un jurământ înaintea lui Dumnezeu şi răsplata lor va fi pe măsura ostenelii acestora.

Învăţătura creştină nu repudiază mamele care nu au copii din pricina neputinţei de a avea copii, ci pe cele care opresc izvorul naşterilor prin diferite metode. Aceste mame sunt considerate mame denaturate, fiinţe care nu-şi îndeplinesc rolul lor în societatea umană, deoarece izvorul vieţii se află în pântecele femeii. Mitropolitul Antonie Plămădeală spunea într-o cuvântare, „daţi-mi o generaţie de mame bune şi voi transforma lumea”, iar prin această afirmaţie avea totală dreptate. Mama este prima fiinţă cu care ia contactul un om nou când ajunge pe lume şi indiferent de comportamentul acesteia ca mamă, copilul va păstra întotdeuna o afecţiune pentru mama sa, ascunsă în sufletul său sau arătată făţiş.

În comparaţie cu bărbaţii, femeile sunt mai sensibile, ele fiind întotdeauna mai aproape de Dumnezeu de biserică, fiind cele ce transmit mai departe învăţăturile elementare copiilor lor.

S-a realizat un studiu în Franţa în legătură cu numărul oamenilor din închisori împărţiţi pe sexe şi s-a observat că în închisori sunt mai mulţi bărbaţi decât femei. Întrebarea studiului adresată populaţiei a fost „de ce sunt mai mulţi bărbaţi decât femei închişi în închisori?” La acestă întrebare a răspuns cineva că în închisori sunt mai mulţi bărbaţi decât femei deoarece la biserică sunt mai multe femei decât bărbaţi. La situaţia din bisericile noastre româneşti ar trebui să fie închisorile goale.

Societatea de astăzi este o societate bolnavă după câştig şi superficialitate. Avem impresia că dacă trecem repede peste anumite lucruri care ne privesc în viaţa noastră, scăpăm de responsabilităţi. Cu cât fugim mai mult de responsabilităţi cu atât ne adunăm mai multe. Avortul este o crimă înaintea lui Dumnezeu şi odată oprit izvorul naşterilor cu greu mai revine la normal. Ne lipseşte curajul mironosiţelor şi zicem toţi că ne este greu să avem copii, nu avem cu ce să-i creştem, că nu avem unde sta, şamd. Dacă părinţii noştri se gândeau la toate aceste lucruri când ne-au făcut probabil că nu ne mai făceau pentru că fiecare epocă are greutăţile ei.

Iubiţi credincioşi,

Hristos le-a spus ucenicilor la Cina cea de Taină „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” lăsând de aici să se înţeleagă că ne-a făcut fiecăruia o invitaţie în a-L urma cu curaj în suflet, în ciuda aparenţelor create de societatea în care trăim. Femeile mironosiţe nu au ţinut cont de răutatea evreilor care căutau să-i omoare pe toţi care-L urmaseră pe Hristos, ci au mers la mormântul Lui pentru a plini ceea ce se cuvenea unui mort obişnuit. Exemplul lor de curaj ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne înveţe că atunci când vrem să ne afirmăm ca nişte creştini adevăraţi faţă de semenii noştri şi faţă de noi înşine, trebuie să mergem până la capăt cu gândul nostru bun indiferent de ce spun unii şi alţii.

Din curajul lor ca femei ar trebui să învăţăm şi noi ca părinţi pentru că aşa cum ele au trecut peste greutăţile împrejurărilor aşa şi noi trebuie să ne gândim la viitorul nostru ca neamuri de oameni şi să urmăm cursul firesc al vieţii noastre.

Mironosiţele au fost primele martore ale învierii lui Hristos. Să ne rugăm aşadar ca să întărească Dumnezeu şi pe noi în fiecare clipă a vieţii noastre şi chiar în necazurile noastre să mergem la El şi să-I strigăm „Ajută-ne Doamne!”şi aşa vom primi ajutorul Său. Doar cei ce-L caută pe El se vor bucura de binefacerile lui Dumnezeu, iar când vă veţi face sănătoşi să nu uitaţi de Dumnezeu, a cărei slavă să fie în vecii vecilor,

AMIN!